Concert de jazz la “Prietenii muzicii în Universitatea din Bucureşti” – miercuri 19 mai
DESCARCĂ INVITAŢIA DE AICI.
Miercuri, 19 mai 2010, stagiunea “Prietenii muzicii în Universitatea din Bucureşti” vă aşteaptă cu un nou recital de jazz.
Pentru cel de-al şaptelea concert al stagiunii, organizatorii le propun iubitorilor muzicii jazz, trupa InterPlay: Ana Cristina Leonte – voce, Ciprian Pop – chitara, Michael Acker – contrabas.
Spectacolul se va desfăşura în Sala de Concerte a Casei Universitarilor (Dionisie Lupu 46 – strada paralelă cu Pitar Moş), începând cu ora 19.00.
Intrarea este liberă.
Concertul face parte din programul “Oportunități la tine acasă” finanţat de către Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. Acest program a debutat în septembrie 2009 ca eveniment anual dedicat susţinerii financiare şi profesionale a tinerilor din domeniul muzicii culte. Proiectele din cadrul programului oferă interpreţilor talentaţi şansa de a acumula experienţa necesară unei cariere de succes, ajutându-i, în acelaşi timp, să obţină un venit periodic din prestaţiile artistice. Astfel, la nivel naţional se derulează deja, de la data amintită, o serie de turnee de concerte de jazz şi de muzică clasică ce promovează, sub diferite denumiri, tinerii muzicieni români de valoare.
Stagiunea „Prietenii muzicii în Universitatea din Bucureşti” face parte din proiectul „Musica Mobile” şi va fi găzduită în sălile Universităţii din Bucureşti.
Partenerii programului sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB) şi Radio România Cultural (RRC).
Următorul concert din stagiune va avea loc pe 9 iunie 2010, ora 19.00, la Casa Universitarilor.
Related posts:
- Recital de jazz la „Prietenii muzicii în Universitatea din Bucureşti” – Cvartetul Bourbon Jazz Unit – Miercuri 10 martie ora 19
- Al şaselea concert “Prietenii Muzicii” – miercuri 14 aprilie ora 19 – Descarcă INVITAŢIA aici
- Tom Smith, ambasador al muzicii jazz, la Universitatea din Bucureşti
- 10 februarie – Un nou concert “Prietenii muzicii” – Descarca invitatia pentru 2 persoane!
- Concert de Paşte la Universitatea din Bucureşti vineri 26 ora 19
Tweet
Facebook
Digg
delicious
Stumble
RSS





