Echipa ESN UniBuc recrutează!


Internațional

Erasmus Student Network (ESN) este una dintre cele mai mari organizații studențești cu caracter interdisciplinar din Europa, numărând în prezent peste 7200 de studenți voluntari din 36 de țări din spațiul UE și aproximativ 390 de secțiuni locale membre.
Național
ESN România a apărut în anul 2004, prima secțiune fiind înființată la Cluj-Napoca. În prezent, ESN România este formată din șase secțiuni locale: ESN Brașov, ESN Cluj-Napoca, ESN Iași, ESN UniBuc, ESN Timișoara și MedESN Cluj-Napoca și numără peste 100 de membri, ce organizează în medie 50 de activități lunar pentru aproximativ 500 de studenți beneficiari ai programului ERASMUS.
Local
Secţiunea ESN a Universităţii din Bucureşti (ESN UniBuc) este formată, în mare parte, dintr-un grup de foşti studenţi ERASMUS, care pe parcursul stagiilor lor în străinătate au devenit conştienţi de oportunităţile oferite de această mobilitate, au putut profita pe deplin de ele şi au dorit să le promoveze mai departe în rândul studenților.
Activitățile pe care ESN UniBuc le desfășoară și la care veți putea contribui și voi, ca viitori membrii ESN, sunt:
- Promovarea beneficiilor programului ERASMUS, încurajarea studenților de a participa și a se înscrie pentru o mobilitate ERASMUS, precum şi implicarea voluntară în cadrul ESN;
- Programul de mentorat BE-Buddy ce implică activ studenţii români ai Universităţii în ghidarea și îndrumarea studenţilor străini la sosirea în România și începerea stagiului ERASMUS;
- Activități SocialErasmus prin care studenții ERASMUS sunt încurajați să se implice în comunitatea locală prin participarea la activități de natură socială, caritabilă, ecologică;
- Evenimente culturale relevante pentru reliefarea culturii și tradiţiilor româneşti;
- Excursii a căror scop este de a le trezi curiozitatea cu privire la frumuseţile naturale şi monumentele cultural-istorice reprezentative pentru România;
- Evenimente de socializare (petreceri tematice, acţiuni în aer liber etc.) în cadrul cărora studenţii Erasmus au ocazia să interacționeze într-un cadru informal
Cum te poți alătura echipei ESN!
Dacă:
-    ești student(ă) în anul I sau II sau fost student Erasmus/ fost beneficiar al unui program de schimb internațional;
-    cunoști cel puțin o limbă străină (limba engleză e obligatorie);
-    ești dispus(ă) să aloci timp organizării activităților ESN UniBuc;
-    ești deschis(ă) la experiențe noi și ești tolerant(ă);
-    ai participat la alte activități de voluntariat;
-    lucrezi în echipă și ești sociabil(ă);
-    ai cunoștinte tehnice sau digitale (Photoshop, Corel etc.);
te rugăm să ne trimiți CV-ul tău (în format Europass) și răspunsul la întrebările:
-    De ce vrei să faci parte din ESN UniBuc?
-    Ce așteptări ai în ce privește ESN?
-    Cum poți contribui la activitățile ESN UniBuc?
la adresa de e-mail: recrutari.esnunibuc@gmail.com până la data de 20 februarie 2012.
Te așteptăm!

Related posts:

  1. Erasmus Student Network UniBuc recrutează!
  2. Studenţii străini ERASMUS descoperă Transilvania!
  3. ASJC îşi măreşte echipa!
  4. Irina Citrea – Badminton la Unibuc
  5. Link Education and Practice recrutează

Nu se mai acceptă comentarii.